Bica

10 ianuarie 2008
-        Sa te
manance gastele, nebunule de Matei
… asa in cheia
Bica povestea despre mine si fratele meu din copilarie. Imi aduc bine aminte de
lunile petrecute la tara printre dealuri, poieni si paduri.
Prietenii de
atunci au de mult o familie si un rost in viata satului in care am copilarit.
Doar Bica ne aducea din cand in cand aminte de copilaria traita la poalele
Carpatilor.

 
 
   Imagini sacadate
imi trec prin minte. Un sat rupt de lume, in care oricine te intreaba al cui
esti, cu o librarie plina de jucarii in centru, o scoala si o gradinita, o
confluenta de ape si multe amintiri. Cand eram mic ma duceam cu copii din sat
pe dealuri sa oprim vitele sa intre in lanurile de porumb. De dimineata pana
seara alergam in aer liber si imi amintesc si acum prostiile pe care le faceam.
Furam pere, mere, nuci, alune, tot ce gaseam si le indesam prin buzunare pentru
a le savura seara la un joc de carti in curtea bisericii cu galeata cu apa
langa noi pentru a primii banii de la nuntasi. Anii treceau si noi deveneam din
ce in ce mai mari, alte ocupatii au luat loc jocului cu mingea si jocului de
carti. Intr-una din veri Bica nu a vorbit cu noi decat in limba franceza. Vai
cat de greu ni se parea si cat de greu intelegeam ce vroia sa zica. Multi ani
dupa aceea, la un curs la Bruxeles, am putut sa apreciez stradaniile bunicii
mele. Franceza curgea din gura mea chiar daca singurul an de franceza facut in
scoala generala mi se parea insuficient.
 
   In liceu, la teze,
aveam meru la mine comentariile facute de ea. De putine ori am invatat la limba
romana, dar totusi lectiile cu Bica au facut minuni si asa am reusit singurul
10 de la BAC, limba romana oral. Nu am invatat pe de rost, nu am tocit
comentarii, aveam o introcucere care se potrivea la 10-15 subiecte si la fel o
incheiere. Imi amintesc ce mandra era de rezultatele obtinute in liceul unde si
ea a fost profesoara.
 
  Imi amintesc de
respectul oamenilor din sat pentru familie, de momentele bune si cele mai putin
bune care m-au invatat ce este viata. Imi amintesc cand vindea recolta in
pierdere cu zambetul pe buze. Imi amintesc cum ne invata ca nu castigul imediat
iti aduce cele mai mari satisfactii. Ea ne-a invatat ce inseamna munca, ea ne-a
dirijat in construirea unei vetre, a unei case, a unei vieti de succes.

 
 
  Mandria ei nu avea
margini cand m-a vazut in casa mea, la locul meu. Fiecare pas in viata a fost
marcat si de zambetul ei. Ne-am facut mari si am uitat, am uitat zambetele de
copii murdarite la gura de mure si de alte bunatati gasite prin padure.
Culegeam ciuperci si zmeura din care se facea o dulceata numai buna pentru zei,
coarne, dude, macris, catina si tot ce puteau oferi dealurile dimprejur. Traiam
cu frica de a urca pe dealul Ursoaia unde ne povestea de ursi gigantici ce au
omarat oameni din sat. Am invatat sa citesc pe diapozitivele proiectate pe
perete in fiecare seara si am invatat sa scriu cu stiloul primit cadou de la
ea. Am invatat sa construiesc, sa fiu om si sa fiu om cu oamenii din jurul meu,
sa apreciez efortul depus si sa privesc zambind catre trecut de la ea.
 
  Imi amintesc de
craciunurile petrecute impreuna cand zeci de minuni prindeau viata in fata
bradului impodobit, am primit primele perchi de skiuri, primul trenulet
electric, primele carti de colorat, primii bani pe care ii doseam in cutii de
medicamente. Cele mai frumoase clipe le-am trait alaturi de ea. Imi amintesc
cand de curand am printat textele mele de pe blog si i le-am dus spre citire.
Ce mandra a fost de mine pentru a continua traditia famiilei si ce mandru am
fost cand si-a publicat prima si singura carte din viata ei. Povestea merge mai
departe, si visul ei se rasfrange asupra noastra, a celor ce am avut ocazia de
a o cunoaste si de a impartasi momentele bune si rele ale fiecarei
familii. 

 
 
   A facut pasul catre
necunoscut azi, 9 Ianuarie 2008. Nu se va stinge din amintirea noastra
niciodata. Nascuta pentru a muri, nascuta pentru a ne da viata. Un om intre
oameni, apreciat pentru ceea ce a facut pentru multe generatii de liceeni,
pentru prieteni, pentru familie si nu in ultimul rand pentru satul in care a
vazut prima raza de soare, a simtit parfumul corcodusului de la geamul casei
parintesti si a gangurit spre infinit.

Tags:



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X