1024-jurnal

 …copilul ce se uita prin ciobul de sticla, rotunjit de timp si de intemperii, gasit in fata curtii, nu poate vedea pe ulita stramta atatea lucruri strambe cate putem vedea noi in viata noastra. In frumusetea copilariei, strambaciunea devine distractie, viata noastra in schimb este un subiect mutilat de graba fiecarei zile, de uratenia celor ce ne inconjoara de dorinta de a scapa si nevoia de insingurare. Neincrederea in cei din jur  in oamenii de langa tine, alegerile proaste, poate chiar si cele bune mutileaza sufletul si intuneca gandirea.

 

    Copilul se joaca cu ciobul o vreme si apoi gaseste o alta distractie, noi ne jucam cu ceea ce nu putem intoarce. Copilul creste si invata,  alege calea pentru viata, el rade in soarele molcom ce incheie fiecare zi.

      O lume malformata de griji si de nevoi apasa sufeletele noastre si nu ne lasa sa ne ridicam privirea spre cer. O lume nebuna, ce nu mai stie a se bucura, o lume ce nu mai gaseste iubirea, pacea si fericirea. Tu, straine, ce iti doresti de la viata? Atunci cand timpul va trece peste tine ce te va face fericit? Atunci cand ciobul va fi aruncat ce va ramane in fata ochilor tai? Pentru ce ai intrat in furnicar si ai uitat sa traiesti cu adevarat?

    Timpul nu se va opri decat pentru tine. Ce vei vedea atunci cand iarna va razbate in sufletul tau?

    Sa fim copii din nou, sa zburam cu zambetul spre cer. Sa iubim si sa fim iubiti. Sa ne intemeiem o familie si sa fim fericiti. NUmai timpul sa astepte …

    Mi-e dor de mare asa cum era pe vremuri, mi-e dor de viata, mi-e dor de iubire, mi-e dor de viata tumultoasa, mi-e dor de tine, copilul ce ai fost inainte
sa ajungi sa scrii aceste randuri.