1024-jurnal

2000 si ceva

blakice — Wed, 09 Nov 2011 00:05:41 +0000

O lume pestrita ce ma inconjoara, ma fac sa plang al meu destin, iubesc iar pentru prima oara al vietii suspin,

din ceruri cad supuse stele si vremuri trecute ne amintim, trecuti am fost si vom fi inca

pentru un capriciu festin. O nevolnica iubire, un cosmar din care ne reamintim, o mana, un sarut, un zambet

o clipa,

si in final doar declin.

netarmurite ceruri, viziuni desarte ne fac sa ne taram pe acest pamant.

Precum o stea rasaare, ne legam de acea speranta si nu vom pregeta sa continuam aceasta viata :d

Primul Sarut

blakice — Fri, 07 Nov 2008 00:53:11 +0000

cine isi aminteste de primul sarut? iti amintesti? mai tii minte fiorii ce te-au cuprins in acel moment de implinire suprema? momentul in care atingerea buzelor tale a atins prima oara corpul strain? ce emotii te-au ingenuncheat? ce eveniment a precedat acest banal gest de uniune cu un corp strain?

ce flacara a aprins in trupul tau si ce dorinte s-au maturizat pentru prima oara in tine?

priveste-te in oglinda si incearca sa iti aduci aminte acei primi pasi ce ai facut iesind din copilarie patrunzand in adolescenta? sunt ei de aceeasi valoare si traire ca atunci cand te-ai ridicat prima oara in picioare? poti tu sa marturisesti ca bratele ce ai intins spre cer, spre mama ce te-a alaptat sunt diferite de ceea ce ai simtit atunci cand buzele tale au atins perfectiunea primului sarut?

ce machiavelica suflare a adus schibare in viata ta? ce perversiune a fiintei a cuprins trupul si mitea ta astfel incat sa nu iti amintesti acei primi pasi spre infinit? ce lume perversa te tine incatusat si nu iti permite sa simti ceea ce ai simtit atunci?

de ce traiesti? de ce respiri? de ce minunea de mult nu te mai inconjoara? de ce nu iti tremura genunchii atunci cand te trezesti dimineata singur in pat? de ce cauti suflarea si zambetul si multumirea in sufletu-ti pierdut si-n chinuri adancit, de suferinte aplecat si de munca ingarbovit? de ce nu lasi suflarea-ti sa razbata in rasarit de soare si gangurit de vant? de nu libertate in loc de surghiunitu-ti simt? de ce nu multumire in loc de chinul infinit?

om nebun, pe loc vei cadea mort si vinovat vei fi de-a ta lipsa de simtire

si judecat vei fi pentru a ta traire,

iubirea ta de om este a sufelului nemurire

ce lasi in urma ta? ce vina poarta cei nenascuti?

tu om marsav, nu prin munca te izbavesti si nici prin a ta impiedicare, viata poti crea si multumire poti aduce, sufletu-ti va implini

Atunci cand viata nu o controlezi opreste-te un moment pentru a imprastia creierii ce te poarta spre pierzanie si lasa sufletul sa zburde in libertatea fiintei spre creatie, spre constiinta comuna, spre primordial.

respira o data cu infinitul si regaseste-te in rasaritul soarelui, in fiece suflare a universului, coboara ritmul inimii tale sa poti simti armonia intregului, a infinitului, a Lui, a mea, a ei, a anoastra, a tuturor

iubeste si fii iubit, traieste si fii unit cu a lumii solidara expirare … desolidifica-te si lasa al tau intreg sa se uneasca cu al nostru EU

un stup suntem si la al ei semn ne inclinam … Soarta, haos, viata, moarte, izbavire, umilinta, ingenunchiere, acceptare, moarte, renastere, inaripare, zbor … NEFIINTA … NEMISCARE

Primul Sarut

blakice — Fri, 07 Nov 2008 00:53:11 +0000

ce flacara a aprins in trupul tau si ce dorinte s-au maturizat pentru prima oara in tine?

om nebun, pe loc vei cadea mort si vinovat vei fi de-a ta lipsa de simtire

si judecat vei fi pentru a ta traire,

iubirea ta de om este a sufelului nemurire

ce lasi in urma ta? ce vina poarta cei nenascuti?

tu om marsav, nu prin munca te izbavesti si nici prin a ta impiedicare, viata poti crea si multumire poti aduce, sufletu-ti va implini

iubeste si fii iubit, traieste si fii unit cu a lumii solidara expirare … desolidifica-te si lasa al tau intreg sa se uneasca cu al nostru EU

un stup suntem si la al ei semn ne inclinam … Soarta, haos, viata, moarte, izbavire, umilinta, ingenunchiere, acceptare, moarte, renastere, inaripare, zbor … NEFIINTA … NEMISCARE

copilul ce se uita prin ciobul de sticla

blakice — Wed, 22 Oct 2008 00:48:39 +0000

…copilul ce se uita prin ciobul de sticla, rotunjit de timp si de intemperii, gasit in fata curtii, nu poate vedea pe ulita stramta atatea lucruri strambe cate putem vedea noi in viata noastra. In frumusetea copilariei, strambaciunea devine distractie, viata noastra in schimb este un subiect mutilat de graba fiecarei zile, de uratenia celor ce ne inconjoara de dorinta de a scapa si nevoia de insingurare. Neincrederea in cei din jur in oamenii de langa tine, alegerile proaste, poate chiar si cele bune mutileaza sufletul si intuneca gandirea.

Copilul se joaca cu ciobul o vreme si apoi gaseste o alta distractie, noi ne jucam cu ceea ce nu putem intoarce. Copilul creste si invata, alege calea pentru viata, el rade in soarele molcom ce incheie fiecare zi.

O lume malformata de griji si de nevoi apasa sufeletele noastre si nu ne lasa sa ne ridicam privirea spre cer. O lume nebuna, ce nu mai stie a se bucura, o lume ce nu mai gaseste iubirea, pacea si fericirea. Tu, straine, ce iti doresti de la viata? Atunci cand timpul va trece peste tine ce te va face fericit? Atunci cand ciobul va fi aruncat ce va ramane in fata ochilor tai? Pentru ce ai intrat in furnicar si ai uitat sa traiesti cu adevarat?

Timpul nu se va opri decat pentru tine. Ce vei vedea atunci cand iarna va razbate in sufletul tau?

Sa fim copii din nou, sa zburam cu zambetul spre cer. Sa iubim si sa fim iubiti. Sa ne intemeiem o familie si sa fim fericiti. NUmai timpul sa astepte …

Mi-e dor de mare asa cum era pe vremuri, mi-e dor de viata, mi-e dor de iubire, mi-e dor de viata tumultoasa, mi-e dor de tine, copilul ce ai fost inainte
sa ajungi sa scrii aceste randuri.

copilul ce se uita prin ciobul de sticla

blakice — Wed, 22 Oct 2008 00:48:39 +0000

Timpul nu se va opri decat pentru tine. Ce vei vedea atunci cand iarna va razbate in sufletul tau?

Sa fim copii din nou, sa zburam cu zambetul spre cer. Sa iubim si sa fim iubiti. Sa ne intemeiem o familie si sa fim fericiti. NUmai timpul sa astepte …

Mi-e dor de mare asa cum era pe vremuri, mi-e dor de viata, mi-e dor de iubire, mi-e dor de viata tumultoasa, mi-e dor de tine, copilul ce ai fost inainte
sa ajungi sa scrii aceste randuri.

Bica

blakice — Thu, 10 Jan 2008 00:22:38 +0000

- Sa te
manance gastele, nebunule de Matei

… asa in cheia
Bica povestea despre mine si fratele meu din copilarie. Imi aduc bine aminte de
lunile petrecute la tara printre dealuri, poieni si paduri. Prietenii de
atunci au de mult o familie si un rost in viata satului in care am copilarit.
Doar Bica ne aducea din cand in cand aminte de copilaria traita la poalele
Carpatilor.

Imagini sacadate
imi trec prin minte. Un sat rupt de lume, in care oricine te intreaba al cui
esti, cu o librarie plina de jucarii in centru, o scoala si o gradinita, o
confluenta de ape si multe amintiri. Cand eram mic ma duceam cu copii din sat
pe dealuri sa oprim vitele sa intre in lanurile de porumb. De dimineata pana
seara alergam in aer liber si imi amintesc si acum prostiile pe care le faceam.
Furam pere, mere, nuci, alune, tot ce gaseam si le indesam prin buzunare pentru
a le savura seara la un joc de carti in curtea bisericii cu galeata cu apa
langa noi pentru a primii banii de la nuntasi. Anii treceau si noi deveneam din
ce in ce mai mari, alte ocupatii au luat loc jocului cu mingea si jocului de
carti. Intr-una din veri Bica nu a vorbit cu noi decat in limba franceza. Vai
cat de greu ni se parea si cat de greu intelegeam ce vroia sa zica. Multi ani
dupa aceea, la un curs la Bruxeles, am putut sa apreciez stradaniile bunicii
mele. Franceza curgea din gura mea chiar daca singurul an de franceza facut in
scoala generala mi se parea insuficient.

In liceu, la teze,
aveam meru la mine comentariile facute de ea. De putine ori am invatat la limba
romana, dar totusi lectiile cu Bica au facut minuni si asa am reusit singurul
10 de la BAC, limba romana oral. Nu am invatat pe de rost, nu am tocit
comentarii, aveam o introcucere care se potrivea la 10-15 subiecte si la fel o
incheiere. Imi amintesc ce mandra era de rezultatele obtinute in liceul unde si
ea a fost profesoara.

Imi amintesc de
respectul oamenilor din sat pentru familie, de momentele bune si cele mai putin
bune care m-au invatat ce este viata. Imi amintesc cand vindea recolta in
pierdere cu zambetul pe buze. Imi amintesc cum ne invata ca nu castigul imediat
iti aduce cele mai mari satisfactii. Ea ne-a invatat ce inseamna munca, ea ne-a
dirijat in construirea unei vetre, a unei case, a unei vieti de succes.

Mandria ei nu avea
margini cand m-a vazut in casa mea, la locul meu. Fiecare pas in viata a fost
marcat si de zambetul ei. Ne-am facut mari si am uitat, am uitat zambetele de
copii murdarite la gura de mure si de alte bunatati gasite prin padure.
Culegeam ciuperci si zmeura din care se facea o dulceata numai buna pentru zei,
coarne, dude, macris, catina si tot ce puteau oferi dealurile dimprejur. Traiam
cu frica de a urca pe dealul Ursoaia unde ne povestea de ursi gigantici ce au
omarat oameni din sat. Am invatat sa citesc pe diapozitivele proiectate pe
perete in fiecare seara si am invatat sa scriu cu stiloul primit cadou de la
ea. Am invatat sa construiesc, sa fiu om si sa fiu om cu oamenii din jurul meu,
sa apreciez efortul depus si sa privesc zambind catre trecut de la ea.

Imi amintesc de
craciunurile petrecute impreuna cand zeci de minuni prindeau viata in fata
bradului impodobit, am primit primele perchi de skiuri, primul trenulet
electric, primele carti de colorat, primii bani pe care ii doseam in cutii de
medicamente. Cele mai frumoase clipe le-am trait alaturi de ea. Imi amintesc
cand de curand am printat textele mele de pe blog si i le-am dus spre citire.
Ce mandra a fost de mine pentru a continua traditia famiilei si ce mandru am
fost cand si-a publicat prima si singura carte din viata ei. Povestea merge mai
departe, si visul ei se rasfrange asupra noastra, a celor ce am avut ocazia de
a o cunoaste si de a impartasi momentele bune si rele ale fiecarei
familii.

A facut pasul catre
necunoscut azi, 9 Ianuarie 2008. Nu se va stinge din amintirea noastra
niciodata. Nascuta pentru a muri, nascuta pentru a ne da viata. Un om intre
oameni, apreciat pentru ceea ce a facut pentru multe generatii de liceeni,
pentru prieteni, pentru familie si nu in ultimul rand pentru satul in care a
vazut prima raza de soare, a simtit parfumul corcodusului de la geamul casei
parintesti si a gangurit spre infinit.

De ce Libertatea?

blakice — Tue, 23 Oct 2007 19:40:57 +0000

Nu pot fi toti oamenii destepti, frumosi si inteligenti, avem
nevoie de gunoieri, vanzatori de paine, spalatori pe jos, spalatori de
geamuri, soferi de taxi, de autobuze, etc daca acesti oameni se
multumesc cu ceea ce au si ce fac doar pentru ca zilnic se hlizesc in
pagina 5 a libertatii sau in cine stie ce publicatie de scandal cu BS
fara lenjerie intima atunci eu sunt multumit.

Continuand ideea, eu nu vad cum ar putea un om ce se delecteaza chiar
si numai cu beletristica, dar nu cea triviala, ar putea sa se limiteze
la un asemenea job. Desi, admit, sunt si exceptii.

Din adancul fotoliului in care ma aflu in fiecare zi robotind spre
bunastarea companiei imi dau seama ca in timpul liber nu imi doresc sa
dau cu matura in fata blocului, sa duc gunoiul cu masina personala la
groapa de gunoi, sa ma duc la cativa km sa cumpar lapte, branza, faina,
malai, etc in loc sa traversez strada si sa iau totul semipreparat de
la supermarket. Sunt constient ca toate aceste activitati ar necesita
foarte mult timp si impactul asupra activitatii profesionale ar fi
suficient de mare pentru a nu-mi mai permite acelasi nivel de trai.

Din toate motivele de mai sus, sustin in continuare pagina 5 a ziarului
libertatea, revistele de scandal, cele sexi si pornografice, programele
pentru adulti la televizor si tot ce este necesar pentru a crea
satisfactia in creierele tuturor celor care le urmaresc, pastrandu-si
jobul care ni se dovedeste atat de util si ajutand in acelasi timp la
supravietuirea familiilor lor. Consider, in acelasi timp, ca toate cele
enumerate mai sus sunt o optiune personala a fiecaruia si nu o
obligativitate poate chiar un exercitiu de libertate.

PS. Acesta este de fapt un comentariu facut de mine pe blogul Curtezanei, raspuns la articolul ei de aici.

Cugetare

blakice — Tue, 21 Aug 2007 03:13:05 +0000

Rece este este nemiscarea
si rece este si eternitatea, rece este si judecata neinfluentata de sentimente,
reci sunt consecintele.

Omule, Dumnezeu
nu exista! Nu exista judecata de apoi si nu exista viata dupa moarte. Totul
este efemer. Din mizerie ne nastem si in mizerie ne intoarcem. Speranta moare
ultima … tine minte orice floare se naste in gunoi …

… restul e uitare
…

Hable con Ella – Epifanie

blakice — Mon, 18 Jun 2007 23:05:04 +0000

Ma doare capul de cand m-am trezit, cu greu ma conving sa ma ridic din
pat si sa fac un dus. Trebuie sa ajung la munca si nu am nici un chef, ca in
fiecare zi cu exceptia zilei de vineri cand imi fac bagajul si il pun in masina.
Am vorbit ieri cu ea si inca nu am reusit sa inteleg exact care este calea
de urmat pentru noi doi. Nici in dimineata asta nu este langa mine.

Las apa sa curga pe trupul gol si lipsit de vlaga. Siroaie de apa imi
intuneca vederea si chipul ei imi apare in fata cu acelasi zambet mistic care
imi da fiori. Ma sterg cu gesturi nervoase, ma urc in masina si plec spre
servici. Ma uit in oglinda retrovizoare si ii vad chipul. Incepem o discutie
banala, incerc sa ocolesc toate subiectele care ar putea genera conflict. E
dificil sa gasesti un subiect bun la aceasta ora. O intreb de servici, ce mai
face, daca se simte singura si daca nu ar fi bine sa iesim
spre seara. Nu imi doresc decat o cafea si sa trec mai repede peste corvoada
zilnica. Ziua trece pe neobservate si ora de plecare se apropie. Devin din ce
in ce mai nervos gandindu-ma la ea. Stabilesc o intalnire de afaceri si plec de
la birou.

Ma strecor printre masini si imi fac drum catre discutiile de seara.
Ajung la locul de intalnire si o astept. Incepem o discutie legata de afaceri
si planurile incep a prinde contur. Femeia din fata mea este bruneta, dar
suvite blonde incep a prinde contur. O intreb cum a fost la servici si daca
i-am mai spus ca o iubesc. Imi raspunde ca este prima oara cand aude asa ceva.
In fata mea apare din nou femeia de afaceri si alte planuri si oportunitati se
construiesc. Incerc din nou a intelege unde vrea sa ajunga, nu inteleg de ce
trebuie sa discutam despre aceste lucruri in timpul liber. Plec spre casa
nedumerit si pe drum o revad in oglinda. De data asta discutia se infiripa fara
geutate, aud aceleasi detalii ca in fiecare zi. S-a obisnuit la noul loc de
munca si in ciuda greutatilor reuseste sa isi indeplineasca indatoririle in
stilul ei caracteristic, ocolind micile conflicte si mizeriile de la birou.
Este din nou zambitoare si o simt aproape. Parchez masina si ma indrept spre
scara blocului. Iar nu am gasit loc de parcare in apropiere. Parca in fiecare
zi este din ce in ce mai ocupat. Macar la birou am privilegiul de a beneficia
de un loc la subsol.

Deschid

usa
de la garsoniera si vad patul nefacut. Nici in dimineata asta nu am reusit sa
ma mobilizez sa dau apartamentului un aspect decent. Ma indrept spre frigider
si o intreb daca doreste ceva de mancare. Poate un sandwich din cele pe care
obisnuiesc sa le prepar, fara paine. Imi zambeste in oglinda de

la baie si imi spune ca nu
ii este foame. A mancat mult la pranz si desertul l-a luat in birou pentru mai
tarziu. O intreb daca vrea sa vada un film si imi spune ca este obosita si mai
bine vedem un serial. Scot DVD-ul cu Friends din geanta si ne uitam impreuna la
cele patru episoade. Ne intindem in pat si o strang in brate. Este atat de
subtire incat nu simt decat plapuma. O sarut si ii spun noapte buna.

Timpul trece si ma intreb daca nu este cazul sa fac si eu pasul atat de
asteptat, daca nu cumva a venit momentul in care sa caut un inel, daca nu
cumva zambetul ei intelegator ar putea deveni unul fericit. Dar nu stiu exact
dimensiunea si inca nu am reusit sa iau unul din inelele ei pentru a comanda
unul la fel. Ar trebui sa o invit undeva si apoi sa merg la ea. Acolo sigur voi
putea lua macar o masura. La teatru nu am mai fost de mult. Gasesc o piesa
interesanta si fac rezervarile, acum trebuie sa o invit pe ea. Caut in
agenda si formez, aud in receptor ca numarul este nealocat. Caut si sun din
nou, primesc acelasi mesaj. Sigur nu poate sa imi raspunda, este ocupata la
birou, doar are atatea sedinte. Voi astepta pana spre seara cand ii voi
reintalni din nou privirea in oglinda retrovizoare si lucrurile se vor aseza pe fagasul normal.

Pentru L, 18 iunie 2007

3 luni, 2 saptamani si o zi

blakice — Wed, 30 May 2007 15:53:54 +0000

Prima lume

- Sunteti niste ratati! Nu aveti ce cauta aici.
Ocupati un spatiu care costa aceasta companie 300 de euro pe ora. Nu aveti
valoare. Nu puteti genera profit. Experienta voastra nu poate fi masurata in
bani. Fiecare minut pe care il petreceti in aceasta camera ne aduce prejudicii
financiare. Aveti la
dispozitie doua ore in care sa va ganditi la nimicul primordial. Fiecare persoana care paraseste
aceasta incapere in acest timp va primi din partea noastra 500 de euro. In acest mod nu ne veti pierde timpul. Nu
avem nevoie de voi.

A doua lume

In adancul meu simt cum lumina ma cuprinde. Un
fior imi strabate corpul inert. Muzica imi zvacneste in stomac si bassul imi
apasa pe timpane. Desfac incet legatura de la brat si las licoarea sa imi curga
prin vene. Valuri colorate imi strabat privirea. In jurul meu se face liniste.
Bataile inimii se intetesc si imi simt pulsul accelerat. Din cand in cand un
val rece ma acopera urmat de unul cald. Transpir in abundenta si incerc sa deschid
ochii pentru a vedea ceea ce ma inconjoara. Lumea se invarte in jurul meu,
revad tot ce am trait si aceasta introspectie imi aduce un sentiment de
liniste. Ma simt fericita…

A treia lume

Noi suntem generatia de sacrificiu. Tot ce am invatat este sa facem bani, prin
orice mijloace. Nu ne intereseaza nimic altceva. Suntem lupii tineri, cei care
nu au avut parte de nimic si in acelasi timp cei care nu am fost intrebati daca
ne dorim tot ceea ce era in jurul nostru. Fiecare din noi a inceput de pe
bancile facultatii, oameni cu studii superioare ce ne vor garanta un viitor
mai bun. Am invatat sa
facem bani din orice si atunci cand incercam sa evaluam ceva tot in bani vom
masura. Un prieten reprezinta orele suplimentare ce nu se platesc, o prietena
este investitia fara ROI, o viata personala nu are sens. Orice activitate
trebuie sa se poata traduce in bani. Ne trezim, ne ducem la locul de munca si
depunem maximum de efort si indemanare pentru a obtine o prima la inceput de
an. Mancam pe apucate doar pentru a supravietui si nici atunci telefonul mobil nu ni
se dezlipeste de ureche. Confundam relatiile personale cu cele cu furnizorii
nostri si consideram un eveniment de marketing sau o sesiune de comunicari
un concediu.

Din nou prima

- Inca mai sunteti aici? Nu a iesit
nimeni in 4 ore. Aveati la
dispozitie doar doua pentru a castiga 500 de euro. Niciodata in viata voastra
nu a-ti avut aceasta oportunitate. Nu v-a platit nimeni cu 250 de euro pe ora
pentru nici un fel de serviciu pe care il puteti face. Sunteti niste gunoaie
ale societatii trecute printr-o facultate fara valoare. Nu puteti fi angajati
aici si in continuare, tin sa va subliniez, ne aduceti prejudicii financiare
doar prin simpla dumneavoastra prezenta. Va rog sa iesiti cu totii afara si sa va duceti la treburile voastre. Aici
nu este cantina sa primiti de mancat si de baut pe gratis. Nu exista nici macar un distribuitor
de apa si singurul motiv pentru acest lucru este pentru ca nu meritati o
cheltuiala suplimentara. Doar pentru a va vedea plecati si a nu fi nevoiti sa
chemam salvarea pentru unii dintre voi imi mentin oferta initiala pentru inca
doua ore. Sfatul meu este sa profitati de ocazie si inchideti prima afacere din
viata voastra. Compania asta nu a ajuns in grupul Big 4 doar pentru ca este buna,
ci pentru ca stim sa evaluam potentialul viitorilor angajati. Ma uit la voi si nu aveti nici o sansa.

Din nou a doua

In fiecare zi imi rezerv un tratament special. Asta pentru ca sunt
speciala. Primesc de la
parinti intr-o singura zi mai multi bani decat castiga o familie medie in tara
asta de cacat. Nu ma duc sa
muncesc si nu merg la scoala decat pentru a ma intalni cu prietenii. Desfid profesorii pentru ca nu au
reusit in viata lor sa aiba macar o masina decenta. Imi petrec vacantele in Amsterdam, in timp ce voi,
restul, abia va permiteti sa mergeti la o pensiune. Imi cumpar haine numai de
la Roma si Milano. Petrec mai mult timp in avion decat petreceti voi in tren. Am o viata fericita si nu trebuie sa
ma gandesc la ziua de maine. Voi mosteni o avere pe care nici macar eu nu o pot
imagina. Nu trebuie sa
muncesc, nu trebuie sa ma chinui, doar exist si totul imi revine.

Din nou a treia

Construim clasa medie din aceasta tara al carui
trecut ne straduim sa il uitam. Calcam
pe cadavre fara a ne uita inapoi. Este important doar sa castigam si sa ducem
compania mai departe. Dintre noi vor fi alesi urmatorii manageri si tot noi vom
detine intreaga putere. Schimbam companiile pentru care lucram o data la cel
mult doi ani. De fiecare data cautam o pozitie superioara pentru a putea accede
la puterea suprema, la coordonarea intregului, a angrenajului suprem. Nu ne
permitem sa acordam timp unei familii sau unor copii. Este mai importanta
cariera, este mai important sa ne creasca venitul minimizand chieltuielile. Citim
manuale de management si aplicam teoriile chiar si in viata personala. Reducerile
de personal ne urmaresc peste tot si ROI ne inveseleste viata profesionala. Ne
judecam parintii pentru deciziile neeconomice si preferam sa traim pentru
cariera.

Sfarsitul primei lumi

- Au trecut alte 4 ore si ma simt nelinistit
vazand atatea persoane care au preferat sa piarda 500 de euro doar pentru o
sansa himerica de a fi angajata in aceasta companie. Nu cred ca puteti intelege
ca simplul fapt ca decizia voastra nu a fost buna din punct de vedere economic
va descalifica implicit pentru procesul nostru de recrutare. Si totusi va vom
oferi o noua sansa. Dar pentru asta va trebui sa lasati toate efectele
personale aici si vom merge intr-o alta sala. Acolo va veni unul din colegii nostri de la HR si
va efectua testul de personalitate. Dupa acest test va urma un lung proces de angajare
in care veti trece prin probe succesive si traininguri pe o perioada de trei
luni. In tot acest timp va vom oferi salariul minim pe economie. La sfarsitul
celor trei luni doar cei selectati vor avea privilegiul de a ni se alatura.
Veti putea astfel sa contribuiti la bunul mers al acestei afaceri si daca performati
puteti ajunge parteneri ca mine si veti beneficia de un loc de parcare la
subsol si un Mercedes pentru a va deplasa acasa. In cazuri exceptionale veti
avea un weekend la fiecare trei luni si maxim o saptamana de concediu in
perioada mai putin aglomerata din timpul verii. Va veti achizitiona o casa decenta pentru care
veti plati rate mult timp de acum incolo. Totusi timpul mediu pe care un angajat
il petrece in aceasta companie este de 18 luni.

Sfarsitul celei de a doua lumi

Sunt din nou in club. Nu ma simt foarte sociabila in
acesta seara. Parintii nu au
ajuns acasa si nu am nici un ban, dar ma bazez pe prieteni. Nu ii cunosc foarte bine, ma
intalnesc ocazional cu ei, doar frecventam aceleasi locuri cu totii. Simt
dorinta de a ma injecta, vreau sa ma separ de tot si de toate in seara asta.
Voi imparti o seringa cu cineva de pe aici, doar sa fie un tip tare, care sa ma
atraga ca sa pot sa ii ofer si eu ceva in schimb. Poate unul din cei trei de
asezati in colt. De fiecare data cand vin aici ii observ si stiu ca se
injecteaza. Ma furnica antebratul si ma indrept catre ei …

… desfac incet legatura de la brat si las
licoarea sa imi curga prin vene. Valuri colorate imi strabat privirea. In jurul
meu se face liniste. Bataile
inimii incetinesc si nu imi mai simt pulsul.

Sfarsitul celei de a treia lumi

Lupta perpetua pentru bani incepe a ne obosi si
incepem a privi in urma. Mult
timp a trecut de cand am parasit bancile facultatii si a sosit momentul cand
trebuie sa tragem linie si sa evaluam ceea ce am reusit pana acum. Suntem oameni in varsta, viteza cu
care eram obisnuiti sa reactionam nu ne mai caracterizeaza. Unii dintre noi au reusit sa se catere
pana in varf, altii mai intelepti au renuntat pe parcurs. Ne comparam cu cei
din jur si apreciem realizarile personale ale fiecaruia, cele profesionale nu
mai au contur. Timpul a curs fara sa putem trai cu adevarat, aprecierile
noastre cantitative nu ne-au ajutat. Ne plecam ochii si o rautate rece ne
cuprinde. Ferocitatea
iese din nou la suprafata si ne aruncam asupra ultimelor ramasite ale victimei,
noi insine.